Analiza critică a proiectului de lege privind moratoriul asupra controlului de stat

businessIeri, 25 februarie 2016 Parlamentul a votat în prima lectură proiectul legii venit de la Guvern privind moratoriul asupra controlului de stat. Remarcăm scopul benefic al acestui proiect asupra mediului de afaceri dar nu putem să trecem cu vederea marele carențe ale acestuia care eventual pot pune în pericol sănătatea publică, pot provoca și alte consecințe mai puțin benefice. În acest sens am analizat proiectul legii și venim cu o analiză argumentată a prevederilor necorespunzătoare.
Continue reading

Posted in ANALIZE JURIDICE | Leave a comment

Soluția Președintelui Timofti dacă Guvernul nu este investit

ntimoftiAstăzi, în ceva timp Legislativul se întrunește în ședință plenară pentru dezbaterea unui singur subiect în ordinea de zi: Cu privire la acordarea votului de încredere Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova şi a întregii liste a Guvernului. Așa domnul Sturza va întreprinde tentativa de a convinge membrii Forului Legislativ Suprem că așa numitul Guvern „tehnocrat” este cel mai potrivit în realitățile prezente ale Republicii Moldova, iar acordarea votului de încredere acestuia va demonstra o maturitate și responsabilitate politică din partea politicului moldav. Dar ce va fi dacă nu ? Dacă forțele de centru-stînga nu vor vota, preferînd să forțeze nota în condiții incerte, de dragul funcției de Prim-ministru ? Și vor continua să efectueze „presiuni” asupra Președintelui Republicii Moldova, avînd în vedere contestata hotărîre a Curții Constituționale din 29.12.2015.

La prima vedere s-a făcut tot posibilul, ca Președintele să nu mai aibă soluții pentru propriul punct de vedere, iar majoritatea parlamentară să-i indice la mod direct pe cine să desemneze dl Timofti la funcția de Prim-ministru în cazul în care dl Sturza astăzi nu va fi investit în funcția de Șef al Executivului. Dar totuși soluții sunt.

Continue reading

Posted in ARTICOLE | Leave a comment

Abuzul Procuraturii și CNA în cazul Filat

GavelPDDe la începutul cazului Filat am atras atenția asupra caracterului politic al acestuia, asupra faptului că politicul din nou predomină asupra sectorului justiției. Nu este un secret că sectorul justiției se află sub control, sau cel puțin influențat de formațiunile politice care potrivit Acordului Alianței AIE II (anexa) au fost responsabile de numirea șefilor acestor instituții. Cu totul altă dimensiune de control politic al justiției a fost atins în acel moment cînd Temis (zeița justiției) a Moldovei a început a fi utilizată pentru lichidarea oponenților politici.

Culmea este că tonul acestei tendinței a fost dat concomitent cu abuzurile legale comise la ridicarea imunității lui Vlad Filat, deși au fost comise violări vădite ale procedurilor legale de către Parlament. Iar aceste abuzuri au fost continuate și de Curtea Constituțională care a preferat să declare neconstituțională modalitatea de votare a Hotărîrilor Parlamentului prin vot secret (după cum prevede Regulamentul Parlamentului), decît să recunoască neconstituțională Hotărîrea Parlamentului (adoptată cu încălcări grave), cu privire la ridicarea imunității lui Vlad Filat.

Continue reading

Posted in ARTICOLE | Leave a comment

De ce PD și PL rup Acordul de Alianță ?

646x404Ultimele săptămîni ale politicii moldovenești probabil nu au precedent ca și consecințe juridice și politice de la obținerea independenței Republicii Moldova. După ce Președintele celui mai mare partid pro-european din Moldova a declarat cîteva săptămîni în urma că nu va da detalii negative despre partenerii de Alianța, altfel toată politica moldoveneasca “va zbura în aer”. După aceste declarații, a urmat arestarea lui grabnica cu încălcarea procedurilor legale, cu percheziții nocturne și făra martori, fiind invocat cazul băncilor. Dacă la început doar în Moldova se vorbea ca este un dosar penal politic, intentat la comanda partenerilor de Alianță, acum acest fapt se discuta și in presa internațională, avînd în vedere poziția PLDM incomodă pentru partenerii de Alianță și cerintele tot mai insistente de a reforma sectorul justiției și de a redresa sistemul financiar bancar. Evident că declarațiile publice ale liberal democraților au creat o situație cînd PD si PL au fost nevoiți să întreprindă măsuri pentru ai “liniști” pe primii, printr-un șir de acțiuni foarte grabnice începînd cu reținerea liderului lor, votarea unor proiecte de legi importante pentru ei împreună cu liberalii, socialiștii si comuniștii si ulterior cel mai probabil va urma demiterea Guvernului Streleț, pentru ca ulterior un Prim-ministru democrat sa fie pus la cîrma Executivului, iar alt democrat sa fie în fruntea Legislativului, liberal democraților revenindu-le un rol de mașina docilă de votare în Parlament.

Încalcarea Acordului Aliantei

Toate cele expuse mai sus ar putea răminea ca și supoziții dacă nu ar fi existat pentru moment un șir de dovezi juridice că PD și PL în prezent sunt în proces de rupere a Acordului Aianței, ascunzînd acest fapt de societatea civila după ancheta dosarului politic Continue reading

Posted in ARTICOLE | Leave a comment

SEPARATISMUL: între interesele politicienilor de centru-stînga şi lobbysmul geopolitic regional

chess11

La finele săptămînii trecute, în şedinţa plenară a Parlamentului de vineri, 03.04.2015, a fost examinat un proiect de lege care a generat un șir de critici, cît în Forul Legislativ, atît şi în rîndurile societăţii civile. Proiectul într-adevăr este unul controversat din toate punctele de vedere, însă în acest articol ne propunem să analizăm amendamentul din perspectivă juridică, și doar tangenţial ne vom referi la unele raţiuni politice care au stat la baza elaborării şi lobb-ării acestuia.

Premise pentru elaborarea proiectului
Dacă la începutul anilor 90 metoda de ingerință în politica tînărului stat a fost un război pe Nistru care a generat urmări simţite şi astăzi, atunci cu timpul metodele de ingerinţă în politica moldoveană devin tot mai voalate și iau diverse forme, inclusiv și promovarea proiectelor de legi în detrimentul interesului național. Acestea au scopul segmentării societăţii după vechiul principiu roman – „Divide et impera”. După cum vedem este cu succes aplicat de unele forţe politice din exterior prin intermediul unor „prieteni” de pe arena politică din Republica Moldova.

În acest context, nu trebuie să uităm de evenimentele cu tentă „separatistă” a concetățenilor noștri din sudul țării, care s-au încununat cu pseudo-referendumul din 2 februarie 2014, și despre care am scris anterior.

În lanțul acestor evenimente observăm că tentativele de subminare a puterii de stat suverane nu s-au oprit nici pentru un moment, însă au suferit o metamorfoză a metodelor utilizate. Acesta a devenit mai fin prin preluarea formei lobbysmul geopolitic şi promovat prin intermediul partidelor din Republica Moldova, întîmplător sau nu, dar care se poziţionează de segmental de centru-stînga. Unele chiar declarîndu-se pro-europene. Avem un temei rezonabil să credem că aşa s-a procedat şi cu proiectul de lege analizat.

Conţinutul proiectului legii
Referindu-ne la prevederile proiectului de lege vizat, trebuie să menționăm că acesta propune completarea articolului 11 din Legea nr. 764-XV din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova cu un alineat nou, care stabileşte faptul că: „Raioanelor, care au o importanţă deosebită în domeniul economiei naţionale, precum şi pentru istoria sau cultura statului, prin lege, li se poate atribui statutul de raion naţional-cultural.”.

Nici mai mult, nici mai puţin acest alineat va acorda posibilitatea elaborării unor legi prin care mai multe raioane vor putea să obţină un fel de autonomie politică şi culturală, cu consecinţe care merg prea departe pentru a le cunoaşte finalitatea.

Continue reading

Posted in ANALIZE JURIDICE | Leave a comment

Separatismul: între permisiuni și sancțiuni

europa-separatismLa mijlocul lunii mai în Legislativul Țării a fost înregistrat un proiect de lege care a stîrnit un val de critici, laude sau pur și simplu opinii. Proiectul a fost comentat de către politicieni, comentatori politici și juriști. Opiniile primelor două categorii au variat da la caz la caz, în funcție de preferințele sale politice. Însă în acest articol ne propunem să analizăm conceptul proiectului de lege din perspectivă juridică.

Continue reading

Posted in ANALIZE JURIDICE | Leave a comment

Referendumul din Găgăuzia: 7 legi, 11 articole și 10 alineate violate

 stema-gagauziaS-a vorbit mult pînă și după 2 februarie, despre pseudo-referendumul din sudul țării. S-a polemizat din plin cine a finanțat, cum au fost introduși în țară bani și cine se află în postura de organizator al acestui quasi-plebiscit antinațional. Probabil cel care a comandat, încă din toamnă, gerurile de iarna asta. Dar în acest articol ne vom referi la aspectele juridice ale așa numitului referendum.
 La 27 noiembrie 2013, Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat două hotărîri: prima care se referea la desfășurarea referendumului legislativ pentru autodeterminarea externă a găgăuzilor și a doua pentru desfășurarea unui referendum consultativ privind politica externă a Republicii Moldova în materie de aderare a țării la Uniunea Europeană sau la o entitate încă inexistentă – Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Este important de remarcat, pînă la analiza șirului interminabil de norme legislative violate într-o manieră grosolană, că deciziile respective ale Adunării Populare au fost contestate în instanța de judecată de la Comrat, iar la 5 decembrie 2013 instanța a emis o încheiere irevocabilă, prin care a suspendat executarea hotărîrilor Adunării Populare. Mai tîrziu la 3 ianuarie 2014 Judecătoria Comrat a emis o hotărîre prin care a anulat deciziile adoptate de Adunarea Populară.
             Legi încălcate
            Art. 1 alin.(1) al Constituției consfințește că Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil – gînd al legiuitorului expus mai mult decît clar și care nu necesită explicații suplimentare. Conform art.2 al Legii Supreme suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, iar articolul 111 prevede că găgăuzii fac parte din poporul Republicii Moldova. În același timp, alin. (2) al art. 2 scoate în evidență că „nici o parte din popor … nu poate exercita puterea de stat în nume propriu”, adică în numele întregii națiuni, care este singurul purtător al suveranității naționale și singurul subiect competent de a decide politica externă a statului sau modificarea statutului juridic al Republicii Moldova.

Continue reading

Posted in ANALIZE JURIDICE | 2 Comments

Declarația de Independență: Act sau Lege

A2BDA945-0F78-46B7-B3AB-256EBFDF3069_mw800„Republica Moldova este un stat suveran
și independent, unitar și indivizibil.”
Articolul 1 alineatul (1) din
Constituția Republicii Moldova,
adoptată la 29 iulie 1994.
Cu aceste cuvinte sacre pentru stat, cît și pentru fiecare cetățean ca purtător unic și exclusiv al puterii de stat și a suveranității Republicii Moldova, dorim să începem acest modest articol.
Dar pînă a ajunge la norma constituțională vizată la începutul articolului, dorim să facem o mică retrospectivă în urmă cu două decenii, pentru a scoate în evidență temelia suveranităţii Republicii Moldova. Curios fapt – aceasta a fost pusă prin curajoasa adoptare a două acte majore, ținînd cont de „mîna de fier a fratelui mare” și tristelor evenimente care au urmat în 1992:
1) Declaraţia Suveranităţii R.S.S. Moldovenești din 23 iunie 1990 și;
2) Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991. Continue reading
Posted in ARTICOLE | Leave a comment

TEMEIUL NEÎNTEMEIAT DE AFLARE ÎN FUNCŢIE A PROCURORULUI GENERAL SAU HOTĂRÎRI MIRACULOASE ALE ÎNALTEI CURŢI

Fresno-CA-Criminal-Attorney1“A judeca este lucrul cel mai uşor şi mai obişnuit;
Mai greu şi mai rar este să judeci bine. – De ce?
Deoarece pentru a judeca e de ajuns să fii superficial
şi prost, iar pentru a judeca bine e nevoie de multă
gândire şi înţelepciune.”
Henri-Frederic Amiel
            Şi iarăşi e toamnă şi iarăşi plaiul moldav se acoperă cu culori aurii, totodată intensificîndu-se eforturile de consolidare a statului de drept de către Curtea Constituţională dacă să judecăm după fluxul hotărîrilor emise – toate acestea făcîndu-se în numele şi spiritul suprem al legii! Adevărat că Înalta Curte este asaltată de către subiecţii cu drept de sesizare a acesteia, în special de cei nemulţumiţi de numirea sau revocarea din funcţie a unor persoane oficiale de stat, exponenţi a unor interese publice deosebite, dar acest fapt nu ar trebui să facă Curtea să judece strîmb sau să omită anumite norme în cadrul cazurilor pe care le are în examinare.
            Cîteva din ultimele hotărîri emise de către autoritatea jurisdicţională au avut o rezonanţă majoră în societate şi aici ne referim la aşa numitele „repuneri în funcţii” a Directorului ANRE şi Vicepreşedintelui Curţii de Conturi. Trebuie să recunoaştem că hotărîrile respective sunt argumentate şi corespund normelor legale, ceea ce nu putem spune despre Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 8 din 20.05.2013 prin care a fost declarată neconstituţională „demiterea” din funcţie a Procurorului General şi despre care anterior am mai menţionat, fapt la care ne vom referi şi în prezentul articol. Continue reading
Posted in ARTICOLE | 1 Comment

CULTELE RELIGIOASE ȘI IMPOZITAREA: prevederi legislative și realitatea

Impozitarea_CultelorDaţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul,
daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama, cui datoraţi frica,
daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Să nu datoraţi
nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte
pe alţii, a împlinit Legea.”
                                                                         Romani 13:7-8
Complexitatea vieții publice în Republica Moldova este bine cunoscută fiecărui din noi datorită evenimentelor politice tumultoase, răsturnări de situații și acte legislative cu rezonanță. Unele dintre aceste decizii politice, care au rezultat din roadele procesului legislativ, au generat critici dure a unor reprezentanți a cultelor religioase din Republica Moldova. Într-un moment critic, acestea au manifestat intenția de a aplica eventual măsuri coercitive religioase – asta însemnînd un început de divergență nevoalată între poziția politicului și viziunea cultelor religioase.
Anume acest moment a culminat cu prevenirea cultelor despre o posibilă revizuire a politicii fiscale de stat în raport cu acestea – tema respectivă luînd o amploare tot mai mare și atrăgînd atenția societății.
Apriori este necesar să menționăm despre abordarea noastră imparțială și plină de respect pentru sentimentele și libertatea de conștiință a fiecărei persoane, rezumîndu-ne doar la aspectele juridice și materiale abordate prin prisma normelor de drept – obligatorii pentru toți subiecții de drept, indiferent de statut și formă de proprietate. Continue reading
Posted in ARTICOLE | 2 Comments